Plec, de Cristina Andone

Savoir quitter, zise Dimuleanu şi făcu o pauză.
Marta nu avea încredere în cuvintele franţuzeşti. Erau aproape întotdeauna un semn de depresie sau de preţuri exagerate. Suprême de pamplemousse. Nimic suprem şi aproape nici o urmă de grepfrut. Câteva feliuţe amare, tăiate transparent. Vols‑au‑vent. Nu tu zbor, nu tu vânt. Nişte pateuri. Scumpe. Madeleine. Șefa sofisticată a Martei, fără pic de sânge francez în venele‑i subţiri. Însă având aceeaşi zi de naştere, acelaşi scris, aceeaşi zodie ca Marta. Doar cu ascendente diferite, ceea ce ar explica deosebirea dintre PA şi MD, adică dintre Personal Assistant şi Managing Director. Sau, mai simplu, dintre Capră de lemn şi Maimuţă de foc.
Marta luă o gură de ceai şi se rugă ca entuziasmul lui Dimuleanu pentru cuvinte complicate să sece în curând. Aburul dulce îi încălzi faţa timp de câteva secunde, lăsând‑o apoi jilavă.
– Numesc mut orice nume fără renume. Orice carte de vizită fără o poveste de viaţă. Orice adio fără mesaj. Nu‑i musai să fii deştept ca să dai bună ziua. Dar trebuie să fii cu adevărat bun ca să‑ţi iei rămas‑bun, zise Dimuleanu.

Marta auzise această predică a directorului său de creaţie mai des decât teoria Doamnei despre salată. Nu avea nevoie decât de trei cuvinte pentru a‑şi derula în minte întreaga poezie despre agenţie, frunze, uleiuri şi seminţe.
Zece minute mai târziu şi zece metri mai sus, într‑un birou îngust, fost seif, Marta pregătea ultimele cartonaşe de mulţumire pentru partenerii de afaceri ai Doamnei. Îşi înmuie pensula în călimara Vibrant Noir. Apoi caligrafie semnătura lui Madeleine cu o mişcare rotundă. La început un M ascuţit, dur şi arogant. Apoi e‑ul de final, feminin în curbele şi tristeţile sale, ca un oftat. Totul e Yin şi Yang. Marta inspiră şi expiră adânc. Era bucuroasă că se hotărâse să ia lecţii de Tae Bo.
Ca un făcut, anul acesta scrisorile de mulţumire aveau drept concept linişte japoneză. Echilibru, optimism, minimalism. Dragilor, am nevoie de o sută de variaţiuni pe aceeaşi temă: gratitudine. Doar trei rânduri, elegante şi obscure ca un haiku. Clienţii ne plătesc cât timp ne invidiază. Altfel se mută la altă agenţie. Haideți să‑i surprindem încă o dată! Până la urmă e ziua mea. Mulţumesc, Madeleine.

Marta îşi verifică manichiura, apoi textul pregătit de fetele de la PR: gra‑ti‑tu‑dine. Mai erau douăsprezece mesaje de scris până mâine după‑amiază. Mai precis, de pictat în manieră Sumi‑e, întrucât era lipsit de eleganţă să trimiţi cuiva o scrisoare personală ca un raport printat în Times New Roman.
Mâine va fi un potop de cadouri. Un munte de flori. O peluză de felicitări, scrise de mână. Toate pentru Madeleine Conta, MD, Arca lui David/AD&Trotsky. Două sau trei variante palide de Hei, Marta, la mulţi ani şi ţie de la cli­enţi mai vechi. Maică‑sa o va suna la birou cu acelaşi Un an liniştit, draga mea, şi poate un bărbat bun. De data aceasta, nu va mai protesta. În al 39‑lea an de viaţă, Marta va fi zen.
Cu această hotărâre, semnă încă o scrisoare de mulţu­mire şi stinse lumina.

Cristina Andone este scriitor, activist educational si trainer de creativitate. Cartile sale, Povesti din Padurea Muzicala, vandute in 120.000 de exemplare, isi propun sa ii familiarizeze pe copii cu muzica clasica printr-o metoda pedagogica originala: ‘audit de brand muzical’.